… si ploaia se scurge pe geam …

ce mult a trecut … se spune ca lucrurile bune necesita timp … asa se spune si despre copii … au nevoie de 9 luni ca sa apara si pe urma o viata de om ca sa fie ceea ce sunt … si atunci de ce ne miram ca unele lucruri nu sunt asa cum ne-am dori sa fie? … poate ca termenul lor nu s-a implinit inca si nu avem cum sa beneficiem de ceea ce au sa ne ofere … sa fie oare asta motivul pentru care in ultima perioada am parte doar de intalniri care nu ma “imbogatesc” cu nimic? …

cine va citi asta o sa isi faca o impresie gresita daca nu va avea rabdare sa citeasca pana la sfarsit … promit ca data viitoare voi folosi si diacritice … nu imi plac si le folosesc pe tastatura in limba engleza creindu-mi niste “scurtaturi” …

dar sa revenim la oile noastre …

nu vi se pare ca dupa 30 de ani timpul trece mai repede? …. mie da … si parca si timpul s-a comprimat … dar cred ca asta o poate spune si un student sau un copil care nu mai are atata timp ca sa se joace in nisip sau sa stea pe calculator si sa se joace cu prietenii in retea cine stie ce nou joc in care sangele se imprastie pe ecran … sau doar iti cumperi niste cazinouri, te bati cu niste mafioti si pleci in Cuba … cunoscatorii stiu ce spun …

cred ca aceeasi senzatie au avut-o si parintii nostri, dar nu cred ca atat de prezenta in fiecare secunda … poate ca si lor li se parea ca timpul “se micsoreaza” dar tot mai aveau timp sa respire, sa citeasca o carte … si cate si mai cate …. noi am ajuns sa le facem pe toate astea parca fara sa ne mai dam seama, fara sa le mai apreciem la adevarata lor valoare … si poate ca ar fi cazul sa luam o pauza si sa admiram ploaia care se scurge pe geamul din camera in care ne aflam atunci cand ea, ploaia, ne-a suprins … nu-i asa ca e parca am pus “pauza” in filmul in care jucam in fiecare zi fara sa ne dam seama? …

ploaia … un fenomen interesant care parca te ajuta sa te cunosti  mai bine …

o zi “ploioasa” pentru gandurile voastre,

tan-tan (inceput in octombrie 2009, terminat pe 25 august 2010)

Pauzele lungi si dese … cheia marilor succese?!?

scrisul ar trebui sa fie pentru mine un mod atat de simplu de exprimare … cel putin in cazul meu, care, daca sunt lasata libera intr-o camera plina de necunoscuti, in cateva ore am vorbit cu cel putin jumatate dintre ei, daca nu cu toti …. dar, ca sa reusesc sa scriu, trebuie sa am timp sa imi dactilografiez efectiv gandurile si, stiu ca nu ma credeti, dar asa se intampla in ultima perioada, sa am si loc la calculator … de ce spun asta? … pentru ca Sofia, fiica mea cea mare (asta pentru ca peste 2 luni si jumatate familia mea se mareste cu inca o minune … o fetita … careia inca nu stim cum ii vom spune ) a pus stapanire pe calculator … daca ar fi dupa ea, ar sta toata ziua la el ca sa se uite la tot felul de filmulete sau ca sa asculte melodii pe youtube … si stati linistiti ca nu are decat 3 anisori pe care cu gratie i-a implinit aceasta luna pe 13 …..
dar de ce ma gandesc ca pauzele lungi si dese pot fi cheia marilor succese? ……
in primul rand, pentru ca nu am mai scris pe blog de mai bine de un an … si pentru cineva care vrea sa fie la curent cu noutatile si sa faca multe, lipsa activitatii mele pe blog este exact opusul unei persoane care pretinde ca este la curent cu noutatile si tine pasul cu ele … dar, cine stie, poate cele 2 luni si jumatate pe care le mai am pana cand o sa intru din nou intr-un con de umbra, imi vor permite sa recuperez ce am pierdut in acest an si ceva … si poate chiar sa descopar lucruri nou ……
in al doilea rand, pentru ca iar o sa ma rup de cotidian, dar asta pentru o cauza nobila … stiu ca suna ciudat, si cred ca asa si este … dar este o cauza care nu are termen de expirare … este pe viata … si cred ca astfel de cauze mi se potrivesc de minune … chiar daca statul mult in casa in primele saptamani, urmat de alte perioade de acomodare, de explicatii care nu vor lua sfarsit niciodata pot extenua si cea mai odihnita minte (desi nu cred ca va fi cazul de odihna in exces in acest caz), nu se compara cu nimic … nici cu o zi la birou cand seful nu este, nici cu o plimbare in parc cand e racoare si angajatii de la ADP tocmai si-au termina treaba, nici cu o cafea fierbinte si foarte dulce savurata la un film romantic …..

se vede ca nu am mai scris de ceva vreme … asa ca ma voi opri aici si voi incerca si zilele urmatoare … sper sa iasa mai bine atunci ……

o zi superba,
tan-tan (25 august 2010)

… cand viata iti da un sut in fund … si nu se mai intampla nimic dupa aceea …

de ce spun asta? … pentru ca zicala romaneasca este “un sut in fund, un pas inainte” … dar ce se intampla cand viata iti da un sut in fund si dupa aceea nu se mai intampla nimic … nu tu un pas in fata, nu tu un pas in urma … ramai acolo si inca nu realizezi ce ti s-a intamplat … te astepti sa vina cineva si sa iti spun ceva … te simti de parca ai fi intr-un film si “subiectul” trece pe langa tine …

nu ati trecut niciodata printr-un astfel de moment? … eu tocmai l-am avut de dimineata si e destul de ciudat … ii scriam sotului meu si am realizat anumite lucruri care s-au intamplat in jurul meu si la care nu am avut nici o contributie, dar care au constituit un sut in fund …. insa nu ma simt cu minic mai “bogata” … ce pot sa zic … mai sunt si astfel de zile, nu pot sa am doar zile in care invat sau constintizez ceva care sa imi fie si de folos in ziua urmatoare … sau poate pentru simplul fapt ca mi-am dat seama ca nu ma ajuta cu nimic sutul in fund este de fapt un pas inainte? …

si ceea ce am mai realizat azi a fost ca totusi oamenii mari sunt cam cocosati si au tendinte sa devina mici … iar cei mici, daca sunt udati des, pot sa ridice capul si sa aiba sanse sa ajunga mari … dar eu un proces lung, anevoios si obositor din partea mea si doar sa il urmaresc … ce sa mai spun de faptul ca ar trebui sa si contribui la proces, pentru ca sa iasa asa cum as vrea … complicat … dar stateam acum si ma gandeam: ce e mai bine sa fac? sa ii sustin pe cei mari ca sa nu se cocoseze sau sa ii indrept pe cei mici sper lumina si apa ca sa devina si ei mari? … chiar ca e o dilema … insa dupa cum ma cunosc sigur voi face in asa fel incat sa tinda sau chiar sa devina mari …

o zi superba, tan (15 iulie 2009)

Si daca ar fi sa fie asa?

zilele trecute vorbeam cu o prietena si imi povestea ce s-a mai intamplat cu viata ei in ultima perioada … mi s-a parut interesant … asa ca …

de ceva timp este o femeie fericita, iubita si care iubeste la randul ei … nu am sa intru in detalii pentru ca nu detaliile conteaza si nici nu ar avea vreun rost … sau poate ca au? … se pare ca da, pentru ca aceste detalii se lovesc de canoanele conservatoare ale societatii noastre deoarece, in loc sa fim mai deschisi si sa invatam din trecut, noi ne inversunam si ne incapatanam sa nu invatam nimic, sa facem totul ca acum sute de ani si sa nu evoluam cu nimic … si daca unul sau doi intre noi facem pasul si evoluam? suntem vazuti ca niste paria si blamati pentru atitudinea noastra … de ce? … pentru ca vederile noastre, desi noi si nonconformiste, strica liniile directoare si trebuie sa inlature ochelarii de cal cu care atat de bine ne-am obisnuit sa trecem prin viata …

dar m-am departat de discutia cu prietena mea … care era problema? … ca daca nu ar fi existat si o problema, poate ca nu m-as fi deviat atat de mult de la subiect … problema? … a indraznit sa fie fericita cu un barbat care, teoretic, nu este al ei … fizic si psihic este al ei, dar in acte nu … si NU, nu s-a incurcat cu un barbat insurat !!! … de aceea spuneam mai devreme ca se impiedica de niste canoane si alte idei conservatoare …

sa fie oare din cauza ca prea multi si-au bagat nasul? sau nu au crezut ca asa o relatie ar avea vreo sansa de reusita? … de ce zic asa? … pentru ca este vorba de o diferenta de varsta considerabila intre ei (parca deja aud comentarii …”da, tipic in zilele noastre!”) … stati linistiti ca nu voi intra in detalii … desi voi de-abia asteptati … si mai erau si multe alte lucruri … dar din pacate, in momentul in care auzim o astfel de poveste, uitam sa ne aplecam un pic asupra ceea ce simt EA si EL … ca de fapt asta este lucru cel mai important … si din cauza asta eu mi-am sfatuit prietena sa isi traiasca poveste, sa iubeasca cat poate de mult si sa se bucure de fiecare moment … de ce? … pentru ca asa este viata … trebuie sa traiesti fiecare clipa, pentru ca, daca ti-a fost dat sa traiesti asa ceva, cineva acolo sus stie de ce s-a intamplat asa … poate ca nu va avea sfarsitul pe care multi il asteapta … sau poate ca da … nu se stie niciodata … dar sigur este ca reprezinta o treapta din lunga scara pe care trebuie sa o urcam toata viata noastra ca sa devenim ceea ce ne-a fost menit sa devenim … sunt doar niste etape in urma carora ne imbogatim sufletul si adunam experienta pentru urmatoarele etape care ne asteapta …

dar de ce incerc eu sa va spun ceva fara sa va spun nimic? … cateodata nu trebuie sa incercam sa aflam chiar tot ce se intampla cu noi sau cu cei din jur ca sa ne explicam anumite reactii sau ceea ce se intampla cu o persoana … daca ajungem sa cautam acul in carul cu fan, nu vom fi niciodata capabili sa vedem miristea curata din care s-a adunat fanul din caruta …

filosofia mea de viata, daca o putem numi asa, este de a te bucura de ceea ce ai, de ceea ce ai avut sau de ceea ce urmeaza sa vina … sa nu iti faci niste planuri prea marete pentru ca nu vei ajunge niciodata, in acest fel, sa fi vreodata fericit … telurile mici, care pot fi atinse, iti pot aduce satisfactii mult mai mari decat telurile mari … si implicit, fericirea …

va sarut, tan (12 iulie 2009)